Babooshka

Sunt Babooshka. Bunicul era rus. Bunicul avea un frate geamăn care a murit pe front…Bunicul avea ochi albaștri. S-ar putea să fac gemeni.

Numele meu se citește accentuând a doua silabă. Dacă o accentuezi pe prima, înseamnă babă. Iar eu nu sunt babă. M-am născut în octombrie, sunt balanță și cică anul ăsta o să fie unul bun.

N-am mai intrat de mult într-o biserică ortodoxă și cred că rădăcinile mele vor să se întoarcă acasă.

Iubesc rar și o fac tragic, ca și cum urmează să se întâmple o nenorocire, consistent, artistic – și greu. Greu ca aerul unei seri de iarnă într-un décor de roman vechi, rusesc – o cameră cu pereți înalți, draperii din catifea purpurie prinse în ciucuri mari, aurii, de o parte și de alta a ferestrelor închise, cu un pian într-un colț și, pe el, sfeșnice încărcate de straturi groase de ceară. Lumânările s-au topit aproape, dar încă mai ard gălbui și, pe sobă, fierbe niște ceai într-un samovar din argint. Cineva începe un cântec de dor la balalaică. Altcineva șoptește ceva în rusă. Muzica se oprește. E liniște. Se aude un kalașnikov. Îndrăgostiții mor îmbrățișați.

Când sunt nervoasă, îmi mușc interiorul obrajilor și pielea de pe degetele arătătoare – până când curge sânge. Nu mă iubesc.

Sunt Babooshka și fac parte din orașul acesta. Interioarele. Formele. Imposibilitățile. Curiozitățile. Inutilitățile. Psihozele. Așteptările nerealiste. Ale lui, ale lor, ale tale. Fumul, fumurile. Exterioarele.

Dacă ți-aș spune că am ajuns rău, nu-i așa că m-ai judeca puțin? Nu-i așa că mă judeci oricum? Și ce știi tu despre mine? De câte ori ne-am înțeles din priviri, de câte ori ne-a prins ploaia împreună? Când ai avut ultima oară răbdare să mă asculți până la capăt? De câte ori ți-ai dat seama că mint, când te-ai masturbat ultima oară gândindu-te la mine și, mai ales, de când îți pasă?

O să mor tânără, sau n-o să mor niciodată. Nu cred că mi-e frică de moarte, tot ce vreau e să nu mă doară.

Ai dreptate, am spus și eu lucruri în care nu credeam, am crezut lucruri pe care nu le-am spus; totuși, mai du-te și dracu’.

Îmi îndes dulapurile cu țoale pe care n-o să apuc să le port, e deopotrivă boală și una din puținele mele bucurii. Am fost dependentă o perioadă, după care a trebuit să aleg zece din rochiile mele preferate pe care să le păstrez. Și atât. Pe restul urma să nu le mai am. Așa am înțeles că învelișul nu e nimic mai mult decât un înveliș. Că nu-mi stătea bine în negru pentru că încă nu învățasem să-l port. Acum știu. Ah, ce mai știu! Că nimic nu-mi aparține și că o să plec fără nimic din toate astea. Dar nu, n-am încetat să-mi cumpăr haine. La urma urmei, lăsând la o parte aberațiile, Babooshka e în primul rând femeie. Și ce mai femeie! Veselă, delicată, cu părul ciufulit mereu, cu puțină burtică și ușor ipohondră.

Și, ca orice femeie, Babooshka e și târfă uneori.

Pe Babooshka n-o emoționează multe lucruri, dar i se face pielea de găină când e foarte frig, când află că tocmai s-a întâmplat ceva minunat și când ascultă Tony Bennett. Și câteodată vorbește despre ea la persoana a IIIa.

Când eram copil, mă obligau întotdeauna să dorm la prânz. Uneori dormeam între ei, în patul acela mare. Ne înveleam cu o pătură foarte groasă, iar eu, întotdeauna la mijloc, nu mă puteam dezveli. Mi se făcea foarte cald, transpiram, mă chinuiam să adorm și mă trezeam întotdeauna ultima, când era deja întuneric afară. Îi auzeam pe ei discutând în sufragerie, veioza era aprinsă pentru că ea cosea ceva. Când mergeam undeva cu mașina, locul meu era în spate, iar dacă eram mai mulți, pe mine mă așezau întotdeauna la mijoc. Eram cea mai mică de la masă, la toate petrecerile la care mergeam. Prin urmare, mă plictiseam între toți adulții ăia. Mă uitam urât la ei ca să înțeleagă că vreau să plec. Sau eram vedeta petrecerii. Copilu’. Seamănă cu mama. Leită tata. Dar ochii ăia? Ochii de unde sunt? Să n-o deochi. Și deșteaptă și frumoasă. Și ce talentată. Știam cu o săptămână înainte ce urma să port. Uneori transformam fuste în rochii, alteori coseam paiete pe o pereche de blugi pe care-i ținusem în clor câteva ore, alteori făceam un colier din șaibe, siguranțe și piulițe. Mă încurajau cu toții să dau la Design. Îmi spuneau că sunt talentată. Și-i credeam. Dar n-am făcut nimic. Acum, alții, îmi spun același lucru. Despre altele. Și-i cred. Și atât.

După un timp, ajungeți față în față. Îi întrebi cu ochii în lacrimi ”De ce tocmai eu?” pe fiecare din ei, pe rând. ”Adică de ce tocmai tu, nu?” Mă privesc toți sănătos, cinic și zdrobind și puținul care sunt, cu talpa de piele a pantofilor noi. ”Pentru că nu merit! și mai am atâtea de făcut…”. ”E prea târziu.”

Când eram mică, mă loveam cu nasul în pernă – cică din lipsă de afecțiune. Eu, totuți, cred că din lipsă de un psihiatru bun.

Am încercat să mă limitez la o singură țigară pe zi. Nu pot. Am o problemă.

Nu există iubiri mici și iubiri mari. Iubirile nu se impart în categorii de felul acesta. Iubirile se trăiesc și atât. Ce, n-am dreptate? Babooshka are sânii inegali și ușor lăsați. Și nu mai are atâta ușurință în mișcări. Dar timpul ei…când?

Cred că sunt bipolară. Plâng. Apoi, pentru o clipă uit că n-am văzut San Francisco vara și că s-ar putea să nu ajung niciodată la New York toamna. Acum, el e aici și orice e posibil. Și râd…ce proastă am fost. Totul o să fie bine.

Căciulă de blană, cizme, șalul acela, mănușile…când, de fapt, frigul pornea din mine.

Stăm unul lângă celălalt, în pat, cu laptopurile în brațe, tăcând. Sau facem sex ascultând romanțe – când mi-e mie dor de casă. Alteori ascultăm pur și simplu trenurile trecând. Alteori, facem dragoste ascultându-ne inimile bătând. Sau adormim pur și simplu unul cu fața la celălalt, în poziție fetală, amândoi vulnerabili, amândoi nepregătiți pentru copilul din mintea mea. Pentru prima oară după foarte mult timp, sunt gata să suport consencințele dacă mă înșel. Dar el nu e ca nimeni altcineva; e bun și cald. Și dacă povestea noastră trebuie să aibă și un personaj negativ, cu siguranță eu sunt acela.

Mă hăituiesc urmările tuturor lucrurilor pe care nu le-am făcut, spus, de care nu m-am îndoit la timp și de care n-am fost suficient de sigură.

Cât despre dovezi…nu are orgasm decât după ce am eu.

Sunt prea multe locuri în care n-o să locuim niciodată.

Concluzionând, port o mulțime de sechele pe care le-am împachetat frumos, în rochii vintage, priviri ”din acelea”, promisiuni pe care  le fac cu prea multă ușurință. Dar pe care nu le respect. Laolaltă cu alte lucruri pe care nu le respect. De exemplu, mă hotărâsem în sfârșit să țin o dietă și să fac sport. Mă hotărâsem să mă schimb. Mă hotărâsem să fiu un om mai bun. ”Dar de săptămâna viitoare, săptămâna asta nu mai e suficient timp.”

Babooshka, nimeni nu e singur, să știi.

 

Căciulă blană, vintage

Șal rusesc, vintage

Pardesiu Miss Selfridge

Mănuși no name

Curea no name

Cizme burgubdy, vintage

Rochie L.O.V.E., Asos

Green Eyed Kisses,