Once Upon A Time, You Will See Me

  

Vrei să știi, probabil, de ce nu am scris până acum despre noi. Exact, despre mine și tine – ne mai știi? Vag, așa-i? Și eu la fel. A trecut mult de atunci…Îți mai amintești sticlele vintage de Coca-Cola în ediție limitată și cât de fericită am fost când le-am strâns pe toate? Sau despre cum nu reușeam niciodată să mă uit cu tine la filme, pentru că nu le înțelegeam, mi se păreau ciudate și adormeam cu mult înainte să se întâmple ceva important, iar tu între timp aflai lucruri despre mine, cum ar fi faptul că sforăi și probabil zâmbeai. O să râzi, dar mai am și acum înregistrarea. Apropo, ai avut dreptate, Sideways chiar e un fillm bun, doar că l-am înțeles târziu.

S-ar putea să nu înțelegi de ce n-am scris încă despre Lefkada, despre cum ai condus o noapte întreagă și cum am rămas uimiți până la tăcere când am văzut întinderea turquoise în care urma să înotăm ca bezmeticii după-amieze și dimineți devreme, despre măsuța din bucătărie (veche, dar al naibii de rezistentă)…sau despre diminețile în care plecai la serviciu urmând același ritual și mișcându-te încet-încet ca să nu mă trezești, dar lăsându-mi prin casă tot felul de bilețele cu mesaje, iar în bucătărie creveți, ciuperci uneori și tot ce mai pregăteai pentru tine. Aș putea încerca un răspuns, dar ce rost mai are?

N-am scris până acum despre primul Revelion împreună, când am rămas fără apă caldă în cabană. Ții minte cât de tare mă bucuram când ajungeai acasă? Și veșnicele certuri din cauza lipsei de spațiu din șifonier? Dar concertele de harpă, jazz, jazz contemporan, muzică clasică, trip-hop, Pablo Francisco, Woodkid și toate bazaconiile despre care am aflat împreună? Mai asculți melodiile pe care ți le-am lăsat? Roncea, concentrează-te! N-am uitat nici acum prăjiturile mamei tale… si nici parterul nostru, unde vara era mereu răcoare, deși afară erau patruzeci de grade, eu învățam la drept civil așteptându-te, iar în iernile alea grele când veneam înghețată și cu obrajii roșii de cine știe unde, tu erai întotdeauna acolo, în casă, cu lumânări parfumate, umpleai repede cada cu apă fierbinte și spumă și așteptai să vin ca să facem poze cu bărbi temporare de Moși Crăciuni. Acolo, în cadă, urma să purtăm cele mai serioase discuții pe care le-am avut, cu sau fără bărbi, iar tu fumai. De fapt, e prima dată când îmi amintesc toate detaliile. Sau Crăciunul în care mi-ai adus acasă cel mai mic brăduț din lume pe care ne-am chinuit amândoi să-l împodobim cu globurile minuscule pe care n-am înțeles nici acum unde le-ai găsit. Dar primul nostru anotimp comun și Biblioteca, le mai știi?

Prima oară când mi-ai gătit. Parcă văd și acum borcanul cu bambus…Am încercat, am făcut tot ce am putut. Mai ții minte detaliile? Intimitățile? Râsetele mele (ale cui altcuiva?) isterice din noaptea aia de februarie în Praga? Pozele? Ipostazele? Grimasele? Tonurile pielii? Comoditățile? Apartamentul de la Poiana Brașov, tramvaiul vechi, cartierul ? Emisiunile lui Badea? Tratatele de Criminalistică ale lui Butoi? Răbdările tale, direct proporționale cu nerăbdările mele? Diminețile și recurența alarmei telefonului tău, obsesiva ”Septembrie, luni”? Numai că au dispărut toate cumva, împreună cu Noi printre ani, chipuri noi, probleme, apeluri pierdute, prăjituri, alți redundanți și tineri Noi cu toate somnurile și insomniile lor de după. De data asta, istoria n-o să se repete, pentru că n-o s-o lăsăm noi. Între timp am mai învățat câte ceva. Nu putem repeta aceleași greșeli. Știm amândoi că au trecut prea multe toamne și ierni și primăveri printre cuvintele noastre comune. Nu cred că mai știu să-ți vorbesc și nu cred că vreau să mai învăț vreodată.

Și tocmai apucasem să mă obișnuiesc cu tine și tu cu mine și chiar credeam că ne cunoaștem bine, dar a trecut mult de atunci chiar dacă m-am mai întrebat din când în când de ce nu se așează aproape singure, cuminți și ordonate, pe hârtia albă, toate înțelesurile pe care ni le dădusem reciproc. Ce i-a lipsit poveștii acesteia și de ce nu s-a scris singură? Cuvinte au existat întotdeauna și există și acum, cu duiumul. Metafore, comparații, enumerări, elucubrații…sunt toate acolo, în mine. Și atunci? Cu toate astea, sunt câteva lucruri despre care nu vorbești nici măcar întrebat, pentru că nu știi ce să spui. Te eschivezi, dansezi puțin în jurul întebării și te trezești mai târziu privind în gol și amintindu-ți de exemplu o noapte oarecare, sau așternutul scămoșat, formele, particularitățile, jumătatea de nucă de cocos de pe televizor, formulele, formulările, Kefalonia vara, tresăririle, anticipările, forma mâinilor, pozițiile, ceasul cu zdrăngănele, jocurile, reproșurile, zilele acelea toride la Galați și minunea de cățeluș din curte, condițiile, Jurnalul unui geniu, restricțiile, neasumările, adicțiile, Furby, conflictele, rămășițele, ”Frigiderului i-a înghețat Zâmbetul 2”, intonația, eforturile, motivele, Istoria Jazzului, predicțiile, supozițiile, aniversarea de 1 an, deviațiile, mulțimea ”te iubescurilor” – vidă acum, contestațiile, ”Iubirea e un lucru foarte mare”.

(Nu te teme, n-o să citească nimeni, e o.k.)

 

M-am zbătut mult între ”Once upon a time” și ”You will see me”. A fost odată când mi s-a părut nedrept și aș fi vrut să nu fie altceva decât o conspirație împotriva noastră, un coșmar din cele pe care le aveam eu, deși mi se spusese că oamenii fac permanent alegeri, că ”pentru totdeauna” nu există. Crezuseră că am înțeles și la fel crezusem și eu. Cândva, ar fi fost o mulțime de lucruri de spus; n-a mai rămas niciunul. Ba da, ar mai fi câteva, dar mai are vreun rost?

Acum nu mă mai zbat. Am fost urâți și frumoși, bolnavi și sănătoși, nervoși și calmi, dar măcar am încercat. Zău am încercat. La un moment dat ajunsesem să ne străduim, mai ții minte? Ne-am mințit puțin, ne-am dorit puțin, ne-am certat puțin, ne-am împăcat puțin, ne-am schimonosit puțin, ne-am testat puțin, ne-am manipulat puțin, ne-am ascultat puțin, ne-am scris puțin, ne-am zâmbit puțin. Prea puțin? Poate. În apărarea noastră, n-am știut cum altfel, era prima oară. Am învățat împreună. Mult. Ne-am iubit unul pe celălat într-un mod foarte ciudat dar, în mod ciudat, cred că ne-am iubit. Nu-i așa?

P.S. Tocmai am realizat că orice, oricum aș scrie n-o să ne cuprindă cu totul pe noi, exact așa cum am fost. Trist, nu?

P.P.S. Răspunsul e da, să nu te îndoiești nicio clipă.

P.P.P.S. Katie Melua a scos album nou, ”In winter”. Ascultă-l, s-ar putea să-ți placă.

P.P.P.P.S. Nu. Niciodată. Ce rost ar mai avea?

P.P.P.P.P.S. Hai, e târziu. Aici e noapte și la tine, acolo, e foarte frig. Acum e rândul meu și n-are niciun rost s-o mai lungesc. Totuși, cum reușești să spui ”Rămas bun” simplu, fără schimonosiri și cu privirea sus?

P.P.P.P.P.P.S. Ai observat că Scroobius are câte un ceas la fiecare încheietură?

P.P.P.P.P.P.P.S. Once upon a time, you will never see me again

și așa se termină.

 

Rochie trandafiri, vintage

Jachetă verde, thrifted

Botine maro, vintage

Gantă blană de vulpe vintage

Șal trandafiri, vintage

Green Eyed Kisses