More Vintage Inside!

 

 

Realitatea e că da, am îmbătrânit. Și eu. Până și eu. Ireversibil. S-a dus o grămadă de timp. Gata, a trecut. Cel mai trist e că nici nu-mi dau seama când și cum, pentru că până acum doi ani nu eram decât o fetiță. Sunt o mulțime de lucruri pe care n-o să le mai pot repeta niciodată, prea multe pe care nu le-am făcut la timp și pentru care acum e târziu și sunt altele pe care, chiar dacă le-aș face, n-ar mai însemna nimic. Sunt din ce în ce mai multe lucruri pe care abia acum le înțeleg. Sau așa-mi place să cred. Ca, de exemplu, faptul că e bine să te doară părțile acelea ale corpului a căror utilitate nu este întotdeauna evidentă, e minunat să nu-ți găsești locul, e absolut necesar să-ți fie greu ca naiba. Și dacă reușești să te și bucuri de toate în timp ce ți se întâmplă, numindu-le ”lecții pentru ca tu să crești”, niciodată ”probleme”, ”neîmpliniri” sau ”ghinioane”, e suficient. De fapt nu suficient, ci fantastic. Și nu face ca mine, mai plângi din când în când. O să te elibereze de o parte din tensiunea care s-a adunat. Eu am uitat când am plâns ultima oară cu adevărat, din rărunchi, atât de mult a trecut de atunci – total nesănătos. Nu știu dacă toate astea se petrec aici pentru că sunt prea multe de făcut, copleșitor de multe variante, mult prea mulți oameni și prea puțin timp, nu-mi dau seama dacă mi s-ar fi întâmplat în alte circumstanțe. Probabil că nu. Cert e că mi-au trebuit treizeci de ani ca să înțeleg lucruri. Aiurea! Să CRED că înțeleg lucruri.

De exemplu, până la urmă, totul se reduce la urme. Urme pe care le lași aici, acolo, dincolo, oriunde. Începe să te gândești la cum ar trebui să arate. Construiește-le. Modelează-le. Îți dorești să existe? Apoi, o să ți se întâmple să rămâi în urmă. De foarte multe ori. Nu-i problemă, face parte din proces. Continuă să încerci să ții pasul până când chiar n-o să mai poți, pentru că o se întâmple și asta. Și e absolut firesc. La urma urmei, nu ai nevoie decât de muzică, o periuță de dinți, cremă hidratantă, încălțăminte călduroasă și un bagaj mic, în care să îndeși câteva rochițe și niște lenjerie. Și epilatorul. Și ciocolată. Și aparatul foto. Și…

Respiră adânc, pe urmă fă-o și gata.

Viața ți se simplifică mult în momentul în care începi să faci pe prostul. Acestea fiind spuse, de acum poți să te relaxezi, nimeni nu mai are nicio așteptare în ce te privește. Poți să pui cele mai stupide întrebări (been there, done that), să trăiești fix așa cum vrei, să toooooot comiți greșeli, să te lase rece orice comentariu la adresa ta, practic să fii și gata. Problemele încep să apară când o faci pentru mult timp, pentru că începe să-ți cam intre în reflex…

O să ai o mulțime de regrete, pregătește-te. O să-ți vină să urli. O să te detești pentru cât de proaste au fost o parte din deciziile luate în diferite momente ale vieții. În legătură cu multe din ele, n-o să mai fie nimic de făcut. Cât despre celelalte…lasă tâmpeniile și apucă-te să le rezolvi. ACUM.

Genialitatea se cultivă.

Nu lua absolut nimic personal. Ceilalți au, ca și tine, praguri de trecut, lucruri de învățat, greșeli de repetat, karme de rezolvat. Nu lăsa să ajungă să te afecteze negativități, tristeți, depresii, frustrări ale altora. Le ai pe ale tale, așa-i? Comportamentul lor n-are nicio legătură cu tine. Iar la sfârșitul zilei, sunt la fel de mici, de muritori și de fragili ca tine. Da, ești mic și fragil, lasă deoparte aroganțele gratuite, aerele de superioritate, nu te apuca să arunci cu sfaturi în dreapta și-n stânga ca și cum ai deține tu adevărul absolut. Nu fi condescendent. Și, măcar din când în când, practică autoironia. E sănătoasă (see what I did there?)

Fă experimente. Dă-ți seama ce ți se întâmplă. Încearcă lucruri noi – măcar o dată. E trist să te tot ghidezi după ce ți povestesc alții… Acum, cât încă se mai poate spune despre tine – chiar și cu jumătate de gură – că ești tânăr. Nu-ți poți depăși fricile decât înfruntându-le. La un moment dat, n-o să-ți mai fie frică de nimic. Și îți promit că sentimentul ăla merită toată frustrarea de până atunci (exemplul care-mi vine în minte – stupid, de altfel, dar nu mai puțin relevant – este scena aceea de la finalul absolut oricărui film de acțiune în care  victima trebuie să-și înfrunte călăul, cel care a terorizat-o de nenumărate ori și de care îi e o frică viscerală, iar ca să se elibereze, e musai să-l omoare cu mânuțele alea două, singură.).

Nu-i nimic. Ridică-te și mai încearcă o dată.

Joacă-te cu corpul tău. (Nu, nu în sensul ăla!) Strâmbă-te. Încruntă-te. Scoate limba. Dansează de unul singur. Ridică mâinile, fă gesturi largi. Dă-ți palme. Ciupește-te. Nu te mai lua atât de în serios. Serios. Pipăie-te. Conștientizează-te. Place-te. Surprinde-te. Construiește o relație cu tine, pornește de acolo. N-ai idee cât e de simplu. Apoi consolideaz-o. Simte-te bine în compania ta. Scoate-te în oraș. Nu-ți dori un partener pentru că ești nefericit singur, ci dimpotrivă. Îndrăgostește-te de tine. Înțelege că, la finalul zilei, ești tot ce ai. Repară-te. Curăță-te. Sunt eu nebună, sau e absurd să nu înțelegi cum de nu te plac ceilalți, când tu ești primul dintre ei?

Nu-ți bate joc. De nimeni.

Din când în când privește-te din afară. Ce părere ai?

Nu mai pierde atât de mult timp în oglindă, știi cât de multe lucruri ai putea să faci? Și ce dacă părul nu stă perfect, dacă ai uitat să te dai cu rimel, sau dacă ți se văd punctele negre, ridurile și tot ce încerci să ascunzi în spatele fondului de ten? Ești om și nu-ți cere nimeni să fii perfect. E obositor să fii impecabil. Și știi câte pierzi? Voi chiar n-aveți idee cât de frumoși sunteți, exact așa cum sunteți?

Privește-i pe oameni în ochi. Drept. Sincer. Fără teamă. Nu-ți fie frică de ei, sunt exact ca tine. Au aceleași probleme și sângele lor parcurge exact același drum ca al tău. Și poți să fii sigur că și ei se tem. Poate chiar de tine.

Nu vorbi mult. Pe cei mai mulți nu-i interesează, alții o să-ți răstălmăcească cuvintele, ceilalți o să povestească mai departe.

Nu rămâne prea mult timp în același loc. Încet-încet, ochii, papilele gustative, pielea, unghiile, carnea, oasele o să-ți devină imune la locul acela.

Mai lasă-l și pe el să aibă ultimul cuvânt. Nu-l cicăli. Ia-o des în brațe fără niciun motiv. Ascultă-l. Strânge-o la piept ca și cum ea e cea vulnerabilă. Nu fi zgârcit. Dacă pe ea ai ales-o, înseamnă că merită tot. Vorbește-i.

Nu crede pur și simplu; cercetează!

Fă-te că mai uiți să porți sutien.

O să vină un moment în care nu numai că n-o să poți, dar nici n-o să mai vrei să-i ajuți. N-o să te recunoști într-o zi, când o să întorci pentru prima oară capul de la o tragedie a cuiva. E normal. Așa începe. La un moment dat, nici n-o să le mai vezi.

Să nu-i asculți dacă îți spun că nu e o.k. să auzi voci. Să știi că nebunii sunt cei mai mișto. Hai, lasă prostiile, bine ai venit!

Orice ai crede acum, o să-ți fie dor de momentul ăsta, exact așa cum e.

Poate că momentul greu pe care crezi acum că nu poți să-l depășești, e exact cel despre care vorbesc toți cei care au reușit. Dacă nu, cu atât mai bine. E doar un moment greu și atât. Lasă-l să fie. Trăiește-l atât cât e nevoie, până la capăt. Capătul lui, nu al tău. Lucrurile n-o să rămână așa. Din fericire. Din păcate.

Rochie vintage

Cizme piele, vintage

Manșon vintage

Jachetă thrifted

Green Eyed Kisses,