Complementarity For Daltonists

Azi, pentru ieri și mâine.

În primul rând, pentru tot ce aș fi putut fi și nu sunt, dar mai ales pentru tot ce n-aș fi putut fi niciodată și sunt.

Pentru insecurități și certitudini, dar mai ales pentru insecurități. Aspre și mereu aproape, în umbră, așteptând.

Pentru suculențe și aridități.

Pentru rugozități și moliciuni.

Pentru secunde mici, cvinte micșorate, septime mari și mici, timpuri și contratimpi. Pentru muzica a ceea ce sunt, adică. Imperfectă și ușor disonantă. Câteodată manele, atunci când nu mă vede nimeni, alteori downtempo și, numai dacă m-a supărat cineva foarte foarte tare, metalcore. Tare aș vrea să fiu doină măcar pentru câteva zile, dar nu am cum. Aici nu se poate. Aici îți cenzurezi pornirile patriotice și, dacă vrei, te întorci, în cel mai rău caz, la blues.

Pentru achiesări și desprinderi.

Pentru culpe și nevinovății.

Pentru ”da” uri și ”nu” uri, departe de a fi cuvinte, ci, mai degrabă, suma tuturor deciziilor luate. Greșite, corecte, nefericite, înțelepte, stupide, negândite, înspăimântătoare, imposibile, ireversibile, dar ale mele toate.

Pentru matematici și încercări, dar mai ales nereușiri literare.

Pentru pendulări și siguranțe.

Pentru inhibiții, urmate în mod firesc de dezinhibiții și, de obicei, de ceva dulce apoi.

Pentru pripe și răbdări. Pripele mele și răbdările celorlalți, adică.

Pentru mulțimea defectelor și minunățiilor a tot ce sunt. De exemplu, nasul meu, privit de jos, e absolut perfect. Și mai există o aluniță care mi s-a așezat de curând pe sânul drept. Probabil a migrat de pe gât sau umăr. Oricum, cert e că e acolo acum. Pe urmă, mirările tuturor celor care află că am treizeci, urmate de ”Nu cred! Imposibil! Mai mult de 22 nu ți-aș fi dat” sau de recentul și, de-acum enervantul ”Miss, I need to see some ID, we are not allowed to sell tobacco to anyone under the age of 25, sorry.” Apoi, imperfecțiunile. Părul (o ciumăfaie, practic), buzele (dacă te uiți cu atenție, partea dreaptă a buzei de sus e mai subțire decât stânga), ochii (degeaba verzi, dacă nu și migdalați), o gropiță absolut inutilă în barbă. Și, evident, tendința spre îngrășare, inconstanța, roșul acela care îmi apare în obraji fix atunci când mi-e lumea mai dragă, limitându-mi drastic minciunile și emoțiile puternice DOAR pentru momentele în care port fond de ten și, să nu uităm cumva, de hipocratismul digital datorită căruia, când eram mică mă alintau ”degete de ucigaș”. Ce amintiri… Și pe cuvânt dacă aș schimba ceva.

Pentru dezordini și autodisciplinări forțate, cum numai ale mele sunt.

Pentru fugi dinspre și fugi către. Dar de ce ai fugi, când tot ce îți este necesar se întâmplă chiar în fața ochilor tăi? Și cum să nu fugi, când vrei să cuprinzi tot și nu-ți ajung brațele?

Pentru prostie și sclipiri, păcat că prea multă, atât că prea puține.

Pentru insolențe și umilințe. Ghici care mi se par mai interesante.

Pentru prima zi. Nu și pentru ultima.

Pentru păsări și nepăsări, oricum ai pune accentul.

Pentru vise irealizabile și  nerealizări visabile.

Pentru că m-ai lăsat pe mine de fiecare dată să fiu Roșu și ție nu ți-a rămas decât Verde, deși știm amândoi că tu ai fi fost un Roșu mult mai bun, iar eu oricum o să plec.

Pentru dezechilibre și reveniri în poziție verticală.

Pentru credulități și scepticism.

Pentru necumpătări și zgârcenii. Atât m-am priceput să fiu, doar atât am putut.

Pentru picioarele scurte ale minciunilor lungi.

Pentru îndepărtări și reveniri.

Pentru abțineri și izbugniri.

Pentru (ne)așteptări și, mai mult decât orice, pentru (ne)simțiri.

Pentru El și Ea, cu totul alții decât Ea și El de până la momentul acesta. Pentru ei doi și ce vor deveni împreună datorită a tot ce începe să fie Ea și a tot ce încetează să fie El.

Pentru ”atunci”, la cumpăna dintre timpuri,

mulțumesc.

Mulțumesc.

 

Jachetă verde, vintage

Fustă roșie

Corset I.D.Sarrieri

Botine piele întoarsă, no name

Geantă blană vulpe, vintage

Green Eyed Kisses,

This error message is only visible to WordPress admins

Error: No posts found.

Make sure this account has posts available on instagram.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *