Bineînțeles, eu. Eu, privindu-mă din afară. Urmărindu-mă de undeva, dintr-o altă dimensiune. Încercând cu disperare să mă descopăr. Privindu-mă cum merg repede-repede cum merg eu de obicei, sau împiedicându-mă de vreo tâmpenie pe care normal că n-am văzut-o pentru că mă uitam aiurea, la cine știe ce complicăciune arhitectonică, cu căștile în urechi. Am cam surzit, apropo.
Locuiesc tot corpul ăsta de atâția ani și habar nu am cum arată de fapt în cea mai mare a timpului: cum se mișcă, vibrează, transmite.
Aș vrea să mă urmăresc din afară ca un spectator oarecare în timp ce plâng, când mă strâmb, când mă enervez și încep să gesticulez și să mă holbez uitând să clipesc, când sunt neîndemânatică, în timp ce mă răsfăț pisicește sau mă port ca un copil, când sunt urâtă, când mă scarpin, când îmi amintesc că sunt femeie, când uit să-mi iau vitaminele, când îmi vine vreo idee, când stau în fața ta, privindu-te în timp ce încerci să-mi explici ceva, când abia m-am trezit din somn și părul meu roșcat e și mai răvășit decât de obicei, când dorm și am un coșmar, când sunt frumoasă, când dansez, când aflu o veste bună și una proastă, când iau o decizie, când…orice.
Și vreau tare mult să-mi văd luminițele din ochi pe care le simt apărându-mi doar când mă uit la tine. De ce să știi doar tu cum arată?
Te invidiez puțin, știi? păi da, pentru că tu mă poți contempla în toate ipostazele. Tu știi cum arăt mai bine decât mine. Cred că am petrecut atâta timp împreună încât, fără să vreau, am început să mă cunosc și eu. Și, la urma urmei, ce te ține aici, ca lipit de mine? dispunerea în linie dreaptă a alunițelor mele, textura rochiei acesteia albastru royal pe care o purtam și când ne-am întâlnit prima dată – mai ții minte? forma nărilor mele? faptul că sunt o nesupusă din cap până-n picioare? asimetriile mișcărilor mele?
Vreau să aflu cum arăt percepută de fiecare din simțurile tale, pe rând, înțelegi? și nici așa n-o să știu tot ce știi tu, despre mine.
Vreau să-mi pot strânge și eu la piept buzele, nasul, părul, coastele, abdomenul, pulpele, părul, dar mai ales ochii. Și, îmbrățișându-mi-le, vreau să le mulțumesc că, toate la un loc, te-au adus aproape și că n-ai mai plecat. Că plămada asta de tot ceea ce sunt te bucură chiar și atunci când se poartă ciudat, urât, nedrept. E o plămadă ca oricare alta, sau are ceva minunat ce numai tu poți vedea?
Vreau neapărat să-mi simt pielea prin palmele tale și să pricep ce simt ele atunci când mă ating.
Vreau să mă îndrăgostesc de mine atât de tare, încât să nu dureze 3 ani, ci o veșnicie, sau măcar până când moartea. Știi tu ce vreau să spun.
Vreau să-mi spui într-o zi după ce formulă matematică te ghidezi ca să reușești să mă înțelegi. E clar că eu undeva greșesc, pentru că de fiecare dată îmi dă cu virgulă.
Vreau să mă învăț și eu pe de rost în așa fel încât să mă pot recita oricând, cu exact aceeași intonație ca a ta.
Vreau să am răbdare cu mine, așa cum ai tu, să am nevoie de mine așa cum ai tu și vreau să cred în mine orbește, fără teamă, așa cum nu ai încetat nicio clipă să crezi tu.
Vreau să lupt pentru mine, așa cum faci tu.
Și vreau să reușesc să mă simt așa cum mă simți tu…
dar în primul rând vreau ca, măcar o dată, să mă aflu de cealaltă parte a iubirii.
Lui,
Eu – întotdeauna a Lui, sub o formă sau alta.
Rochie albastru royal, thrifted
Geantă, Tonka
Balerini, no name
(prea multe) Brățări, no name
GreenEyed Kisses,
Error: No posts found. Make sure this account has posts available on instagram.com.