30: Roses At Play

   

 

 

 

 

 

 

 

     1 Jocul de-a joaca.
     2 Am ajuns până aici ca să-mi înving și amărâtele de frici care-mi mai rămăseseră. Bineînțeles că am reușit, doar sunt tigru.
     3 Toată frumusețea din lume o găsești în cuplurile interrasiale
     4 Tu știi cel mai bine că nu am putut niciodată să urmez calea pe care au mai urmat-o și alții înaintea mea.
     5 Și aici sunt tot acasă. Dar altfel; mai dramatic, mai aprins, mai extrovertit.
     6 Despre noi doi nu o să știu probabil niciodată ce să le povestesc celorlalți. Pentru că oricum n-ar înțelege nimic. Și, sincer vorbind, noi am înțeles?
     7 Mama mi-a trimis jurnalul pe care l-a început atunci când m-am născut. Arată ca o carte veche, cu coperți din brocart și fluturi la colțuri pe care a legat-o cu o fundă mare, roșie. Mamă, nu știu ce părere ai despre asta, dar nu pot să-l deschid. Nu m-aș mai putea opri din plâns. Pot doar să-l miros și să-l strâng din când în când la piept. Și să tac.
     8 De acum, de fiecare dată când o să mă uit în oglindă…
     9 O strig pe Raluca și mă aștept să apară o fetiță cu părul tuns băiețește, toată numai ochi și zâmbet. Nu apare însă nimeni și mai strig o dată. Încep să o caut și o văd. E cu căștile în urechi și ascultă băbăciuni de-ale ei. Și zâmbește singură. O mai strig încă o dată. Se întoarce către mine. E tunsă băiețește, cu ochii și zâmbetul departe.
     10 Abia acum? m-ai putea întreba. Mai degrabă deja, ți-aș răspunde fără să clipesc.
     11 De unde toamnă, când în mine sunt 40 de grade și bate ditamai soarele?
     12 Mi-e atât de dor uneori, încât aș vrea să mi se oprească definitiv respirația. Portrete. Chipuri dragi. Fiecare rid la locul lui, fiecare grimasă, fiecare zvâcnire. Mai ales ei doi. Și brațele lor în jurul meu.
     13 Ce mama dracului, Raluco! Mi-ar spune cineva foarte drag mie dojenindu-mă și am începe să râdem cu lacrimi.
     14 În Londra nu prea sunt roșcate. Cineva mi-a spus că oricum roșcatul nu se mai poartă. Păi și când vreodată am fost eu la modă?
     15 În portofel port ultima scrisoare pe care mi-a scris-o bunicul înainte să moară, acum 10 ani. Nedesfăcută. Nu pot. Am citit-o o singură dată acum mulți ani. Îmi aduc aminte că mă alinta ”fluturașul lui bunicul”.
     16 Ce vârstă ar trebui să ai ca să fii fericit?
     17 Prind rădăcini mult prea repede. Oriunde.
     18 Prea târziul nu există.
     19 O mulțime de dorințe și aproape toate contradictorii. Toate încăpățânările mele, dezasamblate.
     20 Cum am putut respira liniștită atâta timp departe de luminile și umbrele, de culorile oamenilor, de muzica, de temperamentul, de imprevizibilitatea, de cărămizile orașului acestuia?
     21 Cină și jazz cu Dee Dee Bridgewater. Și tu. În Soho, săptămâna viitoare. Și atât.
     22 Încep să se deschidă trandafirii pe care i-am primit, poate pentru că în cameră e cald și soare și perdelele sunt transparente, iar eu sunt fericită.
     23 Cine ar fi crezut?
     24 Am tot vrut să te întreb dacă n-ai vrea să ne petrecem perisabilitatea împreună.
     25 Și în timp ce mi se întâmplă toate lucrurile astea minunate, părul și unghiile continuă să îmi crească încet, absolut impasibile.
     26 Noapte. Londra între tăceri și lumini de felinare. Eu, singură în fața casei, pe scări. În mine se ascultă în surdină Ziggy Marley, ”Melancholy mood”. Trag un fum. Inspir adânc. Închid ochii și simt cum plec.
     27 Orice s-ar întâmpla, drumul către casă.
     28 Prefer bărbații cu mâini foarte calde.
     29 Nu mă regăsesc în 30. Nici nu-i pot cuprinde. Ce sunt? Cât durează? Cum ar trebui să mă simt? Pe de altă parte, sunt toți ai mei…Și totuși, nu. La urma urmei, nici nu contează. O să conteze peste încă alți 30, la cum mă cunosc. Dar mă cunosc oare? Ce știu concret despre mine, în afară de faptul că sunt? Și câte o să mai aflu? Când o să le cuprind pe toate câte sunt de aflat? În niciun caz, nu azi. Și nici săptămâna viitoare.

    30 E rândul tău acum.
Rochie trandafiri, vintage
Colier trandafiri, no name
Geanta lac, no name
Balerini sireturi
Green Eyed Kises,

This error message is only visible to WordPress admins

Error: No posts found.

Make sure this account has posts available on instagram.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *