Chapeau!*

Există câteva lucruri foarte frumoase, amuzante, colorate, firești, minunate în lume. Pentru mine. Și cu totul altele pentru tine, poate. Cu siguranță. Și abia aștept să-mi povestești despre ele. Uite, de exemplu, eu sunt și femeie și copil. Uneori o să le confunzi, crezând că femeia este copilul, iar copilul – femeia, iar de cel puțin două ori pe zi, o să fii victimă colaterală în cine știe ce dispută pe care o poartă una cu cealaltă. Încearcă să nu-mi spui nimic când se întâmplă asta, doar ia-mă în brațe. Și uită-mă acolo. Pe urmă, într-o zi, s-ar putea ca femeia să dispară, independentă fiind, lăsându-te cu copilul pe cap, dar stai liniștit că o să se întoarcă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Între timp, tu n-o să ai de ales și o să crești copilul așa cum o să te pricepi mai bine. Și totuși, ceva îmi spune că o să-ți plac chiar și așa. Să zicem dedublată. Și deși în mine n-o să-i vezi nici pe Dr Jeckyll și nici pe Mr. Hyde, sunt predispusă la greșeli, fir-ar să fie. Și nesăbuită. Și mă tem să-mi doresc ceva cu adevărat, că dacă se întâmplă? Și, după cum spuneam, sunt și femeie și copil. Ceea ce s-ar putea să devină enervant la un moment dat. Și ce dacă? Tu oricum n-o să încerci să mă schimbi. Și chiar dacă o să încerci la început, o să renunți când o să înțelegi că nu se poate și, în tot acest timp, o să mă iubești oricum. Ai idee cât de multe se petrec în jurul nostru, în timp ce niciunul din noi nu observă? Exact așa cum eu nu te-am văzut la timp când, poate, ai trecut exact prin dreptul meu, iar tu nu m-ai recunoscut când, probabil, ți-am făcut cu mâna în ziua aia. Te gândești vreodată că momentul nostru a fost deja? sau că nu a fost progrmat să fie vreodată, deși eu…și sper că și tu…Ai vreodată senzația de déjà vu? Problema e că o să continuăm să trăim liniștiți și ignoranți, ca și cum am putea fi, de fapt, liniștiți sau ignoranți știind că faptul că nu ne cunoaștem ar putea fi din vina amândurora. Și acum ce facem? Unde încep eu și când te oprești tu? Ar fi păcat să nu… Uite, eu am mai făcut un pas către tine, cred. Sper. Sunt aici, acum. Nu-i așa că tot aici ești și tu? Altfel, la ce bun tot curajul meu? Sunt prea mulți oameni în jurul nostru. Iar noi suntem, în același timp, foarte tineri, mult prea bătrâni și, pe deasupra eu nu port niciodată ceas. (Tu sigur porți, pentru că ești mult mai organizat și mai angrenat în realitate decât mine. O să ne certăm de multe ori din cauza asta, noroc că niciunul din noi n-o să poată sta prea mult timp supărat pe celălalt.)

Iar noi încă existăm separat și cine știe cât de departe și precis că din cauza mea. Sigur am făcut eu vreo tâmpenie și am schimbat, fără să-mi dau seama, cursul lucrurilor. Și am pierdut foarte mult timp din al nostru, al amândurora. Cât despre timpul meu nu pot spun decât că nu-l mai am. Bine, nu l-am avut niciodată cu adevărat, dar acum – cu atât mai puțin. De aia spun, suntem deja prea bătrâni ca să nu ne fi întâlnit, măcar o dată. Vreau să știi câteva lucruri despre mine și tine, ca atunci când o să-ți fac cu mâna în ziua aia, să-ți fie ușor să mă recunoști și să simți că toate astea s-au mai întâmplat, ca într-un déjà vu. Și vreau să crezi că sunt mișto. Eu deja știu că ești. Aș vrea să-ți placă mult de tot Bo Burnham, aproape a fel de mult ca mie, să ți se pară și ție genială faza aia în care l-a imitat pe Kanye în ultimul show și să ne uităm uneori la episoade vechi din Saturday Night Live, doar ca să cădem de acord că Wiig e al dracului de expresivă, McKinnon e pur și simplu fantastică și Sudeikis e sexy. Da, ai dreptate, am exagerat, n-o să-l poți vedea vreodată sexy pe Sudeikis. Și o să râdem de ”Target lady”, o să știm noi de ce. Și n-o să-ți ascund nimic. Sunt conștientă că n-o să înțelegi de ce fac atâta caz de ”Martini in the morning” – adică, da, e Muzică și îți place și ție, deși cu siguranță ai putea să-mi enumeri cel puțin alte trei subgenuri de jazz pe care le-ai alege oricând în locul easy listening ului meu și mi-ai explica și de ce, dar știu că, uneori, o să ajungi mai devreme acasă și, în timp ce ne pregătești cina – probabil mie o salată Caesar, o să începi la un moment dat să dansezi prin bucătărie și n-o să te mai poți opri în timp ce asculți…exact. Nu-i așa că e și în tine o parte atrasă de Absurd, de atmosfera aia ciudată, în care nimic nu este de fapt la locul lui, de sinistru? De toată tensiunea aia care se creează, știi? Așa-i că-ți place Ionesco și așa-i că-ți vine și ție să-i iei personajele de guler și să i le zgâlțâi până când își revin? Mai ții minte sci-fi documentarul ăla genial de pe Discovery, ”Alien Planet” parcă, cu roboții ăia doi trimiși să studieze nu știu ce forme de viață de pe Darwin IV – Leo și Ike? Dar despre Illuminati, ce părere ai? Deși o să ai o colecție impresionantă de filme, nu-i așa că o să accepți să ne uităm din când în când la comedii cu Leslie Nielsen, de dragul meu? N-o să-ți placă Barbra Streisand, să zicem că doar în ”A star is born” și piesa aia compusă de Marvin Hamlish, ”The way we…” Nu. N-o să-ți placă Barbra Streisand. Și nici Tom Waits, ceea ce n-o să înțeleg niciodată, pentru că timbrul ăla al lui e…O să ai mâini foarte frumoase, cu degete lungi și o să mă reînveți să cânt la pian. Din fericire, amândurora o să ni se pară că Dan Puric e plin de clișee și o să realizăm că, dintre toate filemele lui Burton,  avem amândoi o slăbiciune pentru Beetlejuice. Și n-ai spus nimănui până acum, dar ai avut o perioadă în care îți doreai să fii ventriloc, pentru că erai obsedat de Jeff Dunham.

Iată-ne, deci, aici și acolo. Pe mine aici și pe tine, acolo. Sau viceversa. Sau, poate, pe amândoi, aici. Sau acolo. Nu-i nimic. Mai avem timp încă. Știi ceva? eu, una, n-aș schimba nimic. Nici inhibițiile, pentru că, datorită lor, am înțeles cât de interesante pot fi dezinhibițiile, nici ispitele cărăra le-am răspuns ”da” și uite unde m-au adus, nici nehotărârile sau pripele, nici aritmiile, nici asimetriile. Datorită lor sunt exact așa cum sunt. Eu, acum, aici. Și nici nu are importanță dacă ce sunt sau fac e o.k, dacă o să-mi fie bine sau rău, dacă am ales corect, dacă o să se sfârșească nasol. Ceea ce contează este că, datorită tuturor slăbiciunilor mele, tu poți apărea oricând de acum înainte, iar eu, pentru prima oară, o să știu ce să fac.

 

*O să mă recunoști imediat așteptându-te undeva, oriunde, pentru că o să port o pălărie vizibil prea mare și prea beige pentru mine, tocmai ca să păstreze intacte gândurile, cuvintele, frazele lor și înțelesurile mele până să treci tu exact prin dreptul meu și eu să te văd, apoi să începi să le extragi în mod aleatoriu pe toate. O să fiu și femeie și copil  și tu n-o să-mi spui nimic, doar o să mă iei în brațe și o să mă uiți acolo iubindu-mă oricum așa, predispusă la greșeli, fir-ar să  fie și nesăbuită. Și o să reușești să mă schimbi chiar dacă n-o să încerci. N-o să mai fim niciodată liniștiți sau ignoranți, pentru că acum știm că ne cunoaștem. N-o să mai fie vreodată nevoie să fiu curajoasă, iar în jurul noastru n-o să fie nimeni. O să avem timp pentru tot. Bineînțeles că tot n-o să port ceas, dar o să mă recunoști imediat, o să vezi. Iar eu o să te aștept undeva, femeie și copil cu o pălărie beige.  O să mă recunoști imediat. O să vezi.

 

Pălărie no name

Bluză New Look

Sarafăan thrifted

Șal thrifted

Cizme vintage

Colier no name

Curea împletită, no name

Geantă no name

Green Eyed Kisses,