Dear GreenEyed Child Within

Probabil ne-am întâlni vara, undeva, aproape de casa bunicilor. Ea s-ar apropia cu mersul vioi, de copil, cu câteva degețele în gură și cu ochi mari, rotunzi și umbre fremătând verde. Ar purta o rochiță roșie, scurtă-scurtă – atât de scurtă, încât pantalonașii albi, bufanți, de dedesubt, i s-ar vedea de fiecare dată când ar face un pas, din mijlocul capului i-ar răsări un palmier de păr șaten și s-ar opri, curioasă, probabil să culeagă ceva sclipind de pe jos. Ar ști cine sunt și ar veni catre mine zâmbind timid, iar eu m-aș apleca și aș întinde brațele către ea. Apoi m-ar strânge tare, cu toată forța și ar mirosi frumos, a copil senin și a soare. Aș plânge. Adânc, dureros, cu disperare și nu i-aș da drumul până când nu aș simti ca se lasă în mine liniștea.
Ea ar înțelege că trebuie să stea cuminte, în brațele mele și m-ar mângâia pe păr, mi-ar săruta obrajii.
În ochii mei, privind-o, ar urla toată dragostea din lume. Ea nu ar înțelege de ce și mi-ar spune să nu mai plâng și să stau liniștită, că, iată, avem timp pentru orice. Aș îngenunchia, i-aș lua mânuțele în ale mele și i-aș cere iertare pentru tot timpul în care am uitat că există, în care am lăsat-o singură, în care nu am vrut s-o aud, să mă joc cu ea, să-i zâmbesc, pentru toată distanța pe care am creat-o între noi, pentru că nu am hrănit-o, pentru că am îndepărtat-o încercând să fiu matură și mai ales pentru că am dezamăgit-o deși eram responsabilă pentru ea.
Aș ruga-o să danseze și să cânte mult și să nu renunțe la lecțiile de pian până când nu își formează urechea muzicală și să muncească mult, mult…și să citească. Zeci, sute de kilograme de cărți. Să fie curioasă și să pună întrebări, fără teama de ridicol.
I-aș spune că este un copil extraordinar, un copil liber, înțelept, independent, o fetiță caldă, sensibilă și deschisă care nu are nevoie de aprobarea nimănui pentru a fi tot ceea ce-și dorește.
I-aș cere să deschidă ochii, să aibă curaj, să se avânte, să nu se teamă de nimic, pentru că e puternică, să-și alcătuiască propriile reguli și să nu le urmeze pe ale celorlalți dacă nu crede în ele cu toată ființa.
Aș ruga-o să creadă atunci când i se spune că e frumoasă și să nu plece ochii, stânjenită, de fiecare dată când i se fac complimente. Să se bucure de tot ce reprezintă ea, să râdă mult, să iubească din toti rărunchii și să spună ce simte. Întotdeauna.

Și să se joace. În fiecare zi, toată viața, să nu uite că nu e decât un copil. Și să se joace din tot sufletul.
Aș mângâia-o și i-aș spune să nu mai fie atât de supărată că are obrajii roșii și fața asta de copil…pentru că n-o să le aibă întotdeauna, că încet-încet o să-i apară riduri, că pielea i se va zbârci, că soarele din ochii ei va păli la un moment dat, că vremea și viața își vor pune amprenta și asupra ei. Iar e ar avea încredere în mine și s-ar bucura că are obrajii roșii și fața asta de copil.
Aș implora-o să-i privească des pe mama și pe tata, să-și întipărească adânc, pe retină imaginea lor, pentru că va veni o vreme când îi va privi doar din amintire…
I-aș cere să nu se închidă niciodată în ea atunci când cineva este nedrept sau rău, pentru că va întâlni o mulțime de oameni care o vor iubi pentru tot ceea ce reprezintă ea, pentru forța ei interioară, pentru lumina din adâncul ochilor ei, pentru freamătul continuu, în ciuda naivității, a ocazionalelor toane, a tumultuoasei care va deveni.
I-aș spune să încerce, să construiască, să se implice, să nu se teamă de ceea ce oricine ar putea crede, pentru că nimeni nu deține adevărul absolut și nici toate răspunsurile dar, mai ales, aș ruga-o să nu fie superficială. Niciodată.
I-aș cere să se descopere pe sine, ce o face fericită, să își propună scopuri mărețe, să nu plece urechea la sfaturi menite să o îndeparteze de drumul ei, să își dorească. Dar mai ales să își asume riscuri. Cât mai multe.
Aș ruga-o să…iar ea m-ar privi cu ochii aceia rotunzi și curioși și mi-ar zâmbi cu același zâmbet pe care-l caut și astăzi în oglindă și-mi apare din ce în ce mai rar, m-ar întreba dacă o să aibă și ea vreodată bucle roșcate și rochițe lungi, până la genunchi, ca ale mele, dacă o să poată să scrie frumos, dacă o să cânte, dacă o să fie frumoasă, dacă o să fie fericită.

Aș lua-o în brațe și aș strânge-o tare, ca să nu mai poată pleca niciodată, să-mi rămână întipărit pe haine, pe piele, în nări, peste tot mirosul ei cald, de copil șaten cu ochi rotunzi și verzi și i-aș promite că încă avem tot timpul din lume.

Probabil m-aș trezi apoi, singură, pe stradă, aș începe să merg cu pași vioi, de copil, aș privi totul cu ochi mari, rotunzi și fremătând verde, aș purta o rochiță roșie scurtă-scurtă, (atât de scurtă, încât pantalonașii albi, bufanți, de dedesubt, mi s-ar vedea de fiecare dată când aș face un pas) din mijlocul capului mi-ar răsări un palmier de păr șaten și m-aș opri, curioasă, probabil să culeg ceva sclipind de pe jos.

Aș mirosi cald, a copil șaten cu ochi rotunzi și verzi și aș avea, iarăși, tot timpul din lume.

Rochie alba, Hippie Hippie Shake

Furou fluorescent, no name

Sandale Mango

plic rosu, lac, no name

Colier auriu, no name

Camee de la bunica
GreenEyed Kisses,