True Colors Shining Through

Obișnuiesc să-mi port sentimentele ca pe culori și culorile, ca pe sentimente: întotdeauna fățișe, mai multe în același timp, amestecate, de cele mai multe ori contrastante, dar neapărat puternice și într-o continuă joacă…Tot ceea ce port cu și în mine este exact ceea ce mă compune și mi-a luat mult timp să înțeleg că mă reprezintă, însă nu mă definește.

Sunt vie, deci într-o continuă schimbare și ceea ce cred și simt acum este cu totul diferit față de ceea ce credeam și simțeam acum un an și în mod sigur este diferit de ceea ce voi simți și crede peste o altă perioadă.
Alegerile, oricare ar fi ele, îmi aparțin („Are we still talkin’ about colors?” mă veți întreba) și simt că lucrul acesta, în loc să-mi așeze o imensă piatră pe umeri, de fapt îmi oferă posibilități nelimitate, mii de variante, o mulțime de vise pe care să le urmez, kilograme de libertăți pe care doar singură mi le pot oferi…

Acum puțin timp am decis că depinde numai de mine, că sunt posesoarea filtrului care cerne informațiile care ajung la mine, oamenii cărora le ofer timpul meu, situațiile pe care le las să ma afecteze, sfaturile pe care le preiau, locurile pe care le vizitez.
De când mă știu am fost o colorată și jumătate, alegându-mi mereu cele mai vesele și expresive tonuri și asortându-le cu cel mai larg zambet pe care-l aveam în garderobă, întipărindu-le celorlalți ideea că monocromia, blazarea, melancolia nu sunt singurele variante și că oricând poate răsări de undeva un soare mic (ca în versurile piesei „Luna” a trupei Taxi) în noianul de frământări, lupte, concesii, obstacole, dezamăgiri, renunțări, dureri. Nu am înțeles însă care era menirea mea, care era scopul pentru care în codul meu genetic erau întipărite nonconformismul, insubordonarea, imposibilitatea de a aparține unui grup unitar pentru perioade mai lungi de timp și vizibilitatea în mulțime fără a-mi propune acest lucru. Acum aproape că știu cine sunt și nu mai lupt cu ceea ce reprezint doar ca să pot fi încorporată într-o matriță, acum aproape că ma las să fiu așa cum sunt și nu mai încerc să-mi inhib personalitatea. Acum, aproape că am ajuns să las nu doar culorile să vorbească în numele meu.
Acum, aproape că sunt cine mi-am propus acum mult timp să devin.
Aproape că.

Șal rusesc, vintage

Rochie no name

Geantă Orsay

Cizme camel, thrifted

Camașă Atmosphere
GreenEyesKisses,