32: improvizații

 …cu o fostă balanță

sunt

cea mai eu în pijama, în camera noastră din Londra de la fereastra căreia se văd trenurile trecând și o fabrică, podul cu autobuze luminate galben noaptea și un garaj în care locuiește un cuplu de polonezi cu un câine de talie mică – aici scriu, înnebunesc încet, sunt comodă și-i invidiez cu o invidie rece, care nu-i a mea, în tăcere, pe toți cei care sunt acum afară, în grupuri. Pentru că afară se întâmplă întotdeauna ceva

mi-e teamă de mediocritate, conspirații, dureri de dinți și demoni subcutanați,

pentru că toate există, atât de aproape –

am gâtul subțire,

sunt stângace și caldă

am orgasm de fiecare dată

râd în cascadă, mă enervez scurt

tot ce știu despre iubire și ură este că nu cred în gurile care le rostesc prea des. despre iubire nu vreau să vorbesc dar îmi place să-l ascult pe Alain DeBotton, iar de urât, urăsc uneori vântul. tot ce aduce cu el și tot ce lasă în urmă: neputință, morminte de frunze uscate, rușine, pungi de plastic, dezolare

fiecare loc de pe corpul meu are o poveste de spus

nu înțeleg întotdeauna ce se întâmplă cu mine,

nu fac bilanțuri

sunt mai mult decât dezordonată,

amestec de lumină naturală și imprimeuri care nu se potrivesc

uneori mă gândesc fără să vreau la Brittany Murphy. nu am un ideal feminin, sunt prea multe femei extraordinare în jur, dar dacă aș avea, ea ar fi fost

e înspăimântător câtă traumă există pe internet, pe site-uri și bloguri, în comentarii, pe youtube – cât de mulți au nevoie de ajutor, câți se simt singuri. nu cred în normalitate, cu toții avem nevoie de psiholog

am 32 de ani și încă nu știu să gătesc! de aceea supa la plic, cu tăiței, e întotdeauna o alegere bună

tragic, știu

într-una din cele mai puternice amintiri din copilărie aveam șase ani, mă internaseră din cauza unei infecții în urma căreia mi s-a inflamat un ganglion și-mi făceau în fiecare zi injecții cu polidin, în fese. pe pereții exteriori ai spitalului, sute, mii de omizi pufoase urcau și coborau lent. doar una dintre asistente avea mână ușoară și îmi spunea ”strugure frumos”. atunci am experimentat durerea acută pentru prima oară și tot atunci am înțeles că viața își face loc oriunde

am avut doi mentori, unul cu ochi verzi și celălalt cu ochi albaștri. unul mi-a arătat cum să țin în mână microfonul, celălalt – cum să așez cuvintele pe hârtie. unul mi-a spus că transmit, celălalt mi-a dat de înțeles că sunt mediocră. amândoi mi-au schimbat viața

la vremea aceea, Radu a fost unul din cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat

Paula are ochi negri și încheie aproape fiecare propoziție într-un râset molipsitor, lăsând să i se vadă șirul lung de dinți albi și buzele nu foarte groase, pe care și le umezește mereu. atunci când vorbește, emană o energie aparte. vorbește deschis despre sex și bărbații din viața ei – de exemplu, despre Simon, fostul ei iubit, mi-a povestit că e urât și că toți membrii familiei au sfătuit-o să găsească pe altcineva, dar n-a făcut-o pentru că nu pune preț pe frumusețe. îmi place mult Paula, cred că am putea fi prietene bune într-o lume paralelă, în care eu aș ști să construiesc și să păstrez relații

acum doi ani și ceva m-am îndrăgostit nebunește de un bărbat, pe bancheta din spate a unui Rolls Royce, în Little Venice

”cutele astea nu erau acolo. ochii erau mai verzi. erai mai slabă, ieri.”

nu am niciun pic de talent la desen, iar cu primul meu aparat foto – o săpunieră pe care am primit-o cadou prin 2008, am trecut în revistă fiecare casă de pe Batiștei până pe Logofăt Luca Stroici din teama de a nu le pierde în eventualitatea vreunui cutremur sau a vreunei exproprieri, iar astăzi – câțiva ani și un Nikon DSLR D7000 mai târziu, cred mai mult ca oricând în puterea portretelor

în ”perioada” Artmark, petreceam în fiecare zi timp plimbându-mă prin camerele palatului Cesianu-Racoviță, înconjurată de colecții de obiecte vechi scoase la licitație, bijuterii mici lucrate acum sute de ani, tablouri cu peisaje la Balcik, nume de pictori scrise pe plăcuțe mici, albe care m-au marcat cumva și care îmi răsună și acum în minte – Ion Țuculescu, Samuel Mützner, Nicolae Vermont, Nicolae Tonitza, Octav Băncilă, Dimitrie Berea, Henri Catargi, Alexandru Ciucurencu, Dumitru Ghiață, Iosif Iser, Kimon Loghi, Ion Theodorescu Sion, Romeo Storck, Francisc Șirato. comparam tehnici, sensibilități, purtam discuții interminabile cu dl. Mihail Ștomff. atunci m-am îndrăgostit nebunește de picturile Margaretei Sterian

32 de ani

de uimiri și luptă

libertate și izolare

adnotări, completări într-un scris mărunt de o mână nesigură pe o pagină care rămâne în continuare albă

un portret aproape obiectiv

și totuși…cine sunt?

 

Rochie, New look

Plic, no name

Saboți, no name

Colier, no name

 

Green Eyed Kisses,