Eve ‘n’ The Snake Print

Numai Dumnezeu ar mai recunoaște-o pe Eva aceea dintâi –

pășind

liberă

inițială

probabil frumoasă în felul ei

plămadă

primordială

din linii curbe, coastă, perspectivă bărbătească, țărână și cuvânt

Eva Lui cuminte (dar proastă),

cu tălpi curioase

prima păcătoasă dintr-un lung șir de femei pedepsibile

trimisă înapoi, acasă –

Dumnezeu știe unde –

dar rămasă

provizoriu

pe pământ

în oricare mamă singură cu pruncii care au supt mai devreme

și acum dorm dezveliți pe o parte cu burțile pline

visând

în concubina care de obicei

doarme goală și singură până foarte târziu după nopțile albe cu draci

așteptându-l

printre pahare goale de Cosmopolitan cu scobitori înfipte în măsline verzi

dar el nu vine pentru că preferă compania altor femei

în văduva care în fiecare duminică merge spre biserica din sat

sprijinindu-se de umbra brațului bărbatului care n-o să se mai întoarcă niciodată

 din cauza ei

în cocote vulgare cu pulpe voluptuoase și părul tapat excesiv

în iepele slobode din Letea care gonesc sălbatic strivind sub copite animale mici

și nasc mânji imprudenți și negri cu boturi moi, în spume

 cu care nechează ascuțit și vara rumegă flori

în soacrele veșnic nemulțumite de nurori

în bunicile noastre senile și blajine

care n-au fost întotdeauna așa,

în putoarea aia de deasupra care crede că are întotdeauna dreptate,

în copile diagnosticate prea târziu cu cancer de col uterin,

în mine

o Evă oarecare

ușor de ispitit

cu zâmbet domol dar cugetul plin de păcate

aici

unde toată muzica a fost compusă deja

bărbații buni au fost luați

și nu mai există cuvinte rămase nescrise

deci la ce bun orice altceva

acum

când nu-mi aduc aminte dacă sunt

șarpe, om sau creștin

și văzându-mă

nici Dumnezeu nu m-ar mai recunoaște

pe dinăuntru

 celule sinucigașe mor

și glande dezechilibrate secretă

venin.

Și nu știu alte Eve provizorii cum sunt,

câte din ele dansează frumos și câte se țin de cuvânt,

câte se nasc păcătoase

și câte devin,

câte sunt pământene.

Însă rolul meu se joacă tăcând, mai ales cu gândul și fapta.

Șarpe, om și creștin.

Toate

pe rând.

 

Pălărie fetru, old

Jachetă Lashez, old

Vestă lungă, neagră thrifted

Fustă stofă, thrifted

Botine snake print, no name

Cămașă snake print, Zara

Poșetă lac, no name

Bijoux, no name

Green Eyed Kisses,

 

This error message is only visible to WordPress admins

Error: No posts found.

Make sure this account has posts available on instagram.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *