And A Teaspoon Of Retro, Please!

Totul pare, probabil, mai ușor când porți mătase, pălării chic, funde, mâneci bufante și tocuri suficient de comode. Și chiar este, atunci când fiecare zi a ta se desfășoară în absolut ce decor vrei tu: dacă vrei futurist, trebuie să aștepți să se întunece, iei DLRul și cobori în Limehouse de exemplu, în Heron Quays, Canary Wharf sau Royal Victoria și te plimbi printre zgârie-nori aproape transparenți, dincolo de ferestrele cărora se gătește, se plânge sau se râde, se fac surprize, se găsesc soluții, se află vești la fel ca oriunde altundeva și dincoace de care se odihnesc reflectate de apă tot felul de yachturi și vaporașe. Iar tu, înconjurată de toate minunile acelea, te întrebi dacă ce vezi e aievea sau trăiești într-un vis care nu se mai termină.

Alteori îți simți inima bătând în sens invers, către trecut și atunci iei metroul până în Piccadilly Circus, Trafalgar Square, Regents Park sau Covent Garden, cobori  și începi să urmezi traseul caburilor retro, negre, toate la fel, cu uși care se deschid în ambele sensuri, treci de teatrul Savoy unde în seara asta o mare de oameni așteaptă să vadă cel mai nou musical, apoi ajungi, nici tu nu știi cum, exact la miezul nopții, în fața Harrods și ridici ochii, iar de sus de tot, luminile acelea gălbui ți se impregnează în haine, în ochi, în piele și nu te poți abține să zâmbești de una singură de atâta bucurii câte simți. Și nici nu știi ce dorință să-ți pui, pentru că deja ți s-a întâmplat totul.

Pentru că, nu-ți dai seama cum e posibil, dar aici ai zile perfecte la finalul cărora, dacă ar trebui să mori, te-ai supune fără crâcnire, știind că, oricum, după atâta fericire nu mai poate urma nimic altceva. Și dacă ai fi întrebată pe care din ele – una singură – ți-ai dori să o reconstitui, nici nu ai avea cum să alegi. Cuvinte mari, nu? Probabil. Dar altele, mai mici, nu s-ar potrivi aici.

Și faci constante și supraomenești eforturi să nu începi să dansezi în mijlocul drumului doar pentru că asta simți și știi că, oricum, nimeni n-o să te judece că ai oprit circulația tuturor acelor caburi negre, retro cu uși care se deschid în ambele sensuri și să nu-i iei în brațe pe fiecare din ei, oricine ar fi, pentru că sunteți acolo împreună deși nu vă cunoașteți, pentru că au povești e de viață minunate pe care abia așteaptă să le împărtășească, pentru cât sunt de diferiți și frumoși și habar nu au.

S-ar putea ca, la un moment dat, să realizezi că te afli printre cei, puțini, care aleg să trăiască totul foarte intens. Cu toate simțurile deodată. Ca și cum ar fi ultima oară. S-ar putea, deci, să te afli printre puținii cu adevărat fericiți. Dar cum altfel, când fiecare zi aici e o lecție de viață cu tot ce înseamnă ea – solidaritate, curaj, iubire necondiționată, încredere, maturizare, foarte mult bine și insesizabil rău?

Și nu ceri nimic nimănui, moment în care ți se oferă totul. Vrei doar să fii lăsată să visezi cu ochii deschiși în continuare, să zâmbești de una singură în timp ce asculți o melodie care se potrivește perfect cu tot ce vezi și simți și să te plimbi pe bulevarde largi, pe care își urmează traseul caburi retro, negre, toate la fel, cu uși care se deschid în ambele sensuri în rochița ta de mătase, cu fundă și mâneci bufante. Și când nici nu crezi că poate fi mai bine de atât, tocmai se apropie el, cel care deja te remarcase de ceva timp și nici unul din voi nu știe că peste foarte puțin timp o să însemne foarte mult pentru celălalt.

Nici nu contează cât sau dacă o să dureze tot ce simți acum, cât a fost realitate și cât stare de vis, ce o să urmeze sau dacă o să te trezești într-o dimineață fără absolut nimic. Pentru că, dacă ar trebui să o iei de la capăt, ai face aceiași pași în exact același ritm. Apoi vin cu toții să te viziteze, îi îmbrățișezi, iar ei îți repetă că n-o să te lase singură niciodată și că, aici, ei, toți, sunt familia ta. Iar tu îi lași, ca și cum vă cunoașteți de o viață, să fie.

Și, inevitabil, tot plimbându-te pe bulevardele acelea largi între trecut și viitor, între retro și modern, te îndrăgostești. Ți se poate întâmpla fie în DLR, în timp ce îți vezi reflexia în geam, fie în timp ce ieși încărcată de sacoșe din Camden Town Market, sau dimineața foarte devreme, în timp ce mănânci, în drum spre serviciu, o boabă de strugure modificat genetic. Și sigur o să fie cineva cu piele mai întunecată sau mult mai deschisă decât a ta, cineva care poate nu sărbătorește Crăciunul, sau al cărui nume ți se pare, la început, de nepronunțat. Cineva care, cel mai probabil, vorbește altă limbă decât tine, dar care simte la fel și e la fel de vulnerabil. Și totul s-a schimbat deja definitiv, pentru că nici tu nu ai mai fost de mult aceeași și e foarte bine că lucrurile stau așa.

În final, pe scaunul din metrou pe care moțăi seara, în drum spre casă, încerci ca de atâtea ori până atunci să îți explici ce ți se întâmplă și înțelegi că încă ești prinsă între două timpuri din două lumi dferite. Oricât de greu v-ar fi să recunoașteți, simțiți și tu și ei, cu toții, că n-o să te mai întorci niciodată pentru că aici sunt cărămizi și felinare și zile perfecte, cele mai plăcute singurătăți, vaporașe, pescăruși, răsărituri roz, graffiti, înghețată Daim cu bucăți crocante de caramel sărat și cel mai bun sushi pe care l-ai mâncat vreodată. Locul acesta, cu Raiul și Iadul lui, ți s-a impregnat deja în haine, ochi și piele și n-o să mai știi să fii în altă parte. Niciodată.

Rochie mătase, Zara

Vestă blană, Doca

Pălărie zmeurie, Madame Briolette

Geantă no name

Cizme grena, vintage

Inele argint, vintage

Trenchcoat Ralph Lauren

Coadă blană naturală, no name

Green Eyed Kisses,